
Internatul
Internatul
„Când la poarta școlii străvechi
stă copilul
și zâmbetul lui sfios
încremenește mut în atemporalitate”(Tompa Gábor: Instantanee; traducere liberă)
Fiecare dintre băieții și fetele care se pregăteau pentru colegiu a fost emoționat, la prima intrare în școala cu o istorie de secole, de „spiritul Bolyai”. Liniștea maiestuoasă a zidurilor și ferestrele care privesc în tăcere îi cheamă la ordine pe toți cei care intră aici.
În anii 1840–1850
În anii 1840–1850, viitorii elevi ai colegiului porneau curioși din satele și orașele Transilvaniei spre Târgu Mureș. Părinții, care sosiau în oraș cu căruța, urcau lucrurile copiilor pe „Ulița Mare” – actuala stradă Bolyai – până la internat.
Elevii colegiului aveau o viață grea. Dacă ar fi știut dinainte ce îi așteaptă, mulți s-ar fi răzgândit: ar fi rămas mai bucuroși în mediul prietenos al satului, la căldura îmbrățișării bunicii.
Viața internatului era guvernată de reguli scrise și nescrise. Pe atunci camerele se numeau „camere” (kamarák) și purtau numele unor capitale europene. În fiecare cameră locuiau trei elevi: primarius, secundarius și tertiarius. Patul primariusului era în colțul din dreapta al camerei, al secundariusului în colțul din stânga, lângă fereastră. La dreapta ușii stătea o sobă din cahle vopsite în verde, iar în fața ei, în spatele ușii, patul și masa tertiariusului.
Nu toți aveau parte de un pat. Elevii mai săraci își transformau lăzile în paturi, punând pe ele saltelele de paie; ziua lăzile stăteau pe hol. În fiecare dimineață trebuiau să lustruiască cizmele celor mai mari, să aducă apă proaspătă pentru spălat, să arunce apa folosită și, cât timp cei mari se spălau, să strângă paturile. Trebuiau să măture camera și holul din fața ei și să ducă gunoiul la groapa din spatele latrinei.
Apoi suna clopoțelul – iarna la 7, primăvara la 8 – și mergeau la ore. După cele două ore din clasă mergeau la meditatori, apoi învățau în camera lor. După prânz, slujitorii aveau de pus în ordine tacâmurile și de măturat camera. Orele de după-amiază țineau de la 2 la 4. În pauza de o oră care urma, cei care nu erau slujitori se jucau, ceilalți – dacă nu erau trimiși undeva – învățau; pentru joacă le rămânea prea puțin timp. Până la ora șase se ocupa din nou de ei un meditator, o oră mai târziu cinau, și ziua se încheia.
Aveau și multe alte îndatoriri: „cursoratul”, tăiatul lemnelor, măturatul clasei și al curții. Cel puțin o dată pe săptămână elevul-slujitor era „vigil” (paznic): avea grijă ca cine ieșea noaptea să nu murdărească holul, ci să meargă la latrină, și urmărea bătaia ceasului din turnul cetății, pe care o anunța prin clopoțel și strigăt.
Slujitorii aveau supraveghetori (custos), care verificau în fiecare dimineață dacă și-au făcut bine treaba. Erau foarte severi, notau totul, iar elevii primeau multe lovituri cu biciul cu labă de iepure.
În vacanțe, doi slujitori trebuiau să rămână în colegiu. Vacanța dura câte trei săptămâni la cules, la Crăciun și la Paști, două la Rusalii și opt vara: copiii aveau pe atunci opt luni de „timp de studiu” și patru luni de vacanță. Cei care rămâneau în vacanță se numeau „rezidenți”. Dacă rezidentul își făcea prost treaba, era pedepsit să slujească încă o vacanță.
Slujitorii nu plăteau pentru „dormitul pe ladă” și nici taxă de școlarizare, dar munceau pentru asta, fiindcă profesorii îi trimiteau oricând și oriunde voiau.
În anii 1930–1940
Aproape o sută de ani mai târziu, în anii 1930–1940, viața în colegiu era deja alta. La începutul anului, saltelele de paie și lenjeria erau duse în camere și fiecare își ocupa un pat de fier. Primeau câte un sertar pentru haine și mâncare și altul pentru încălțăminte.
În dormitoare locuiau câte zece elevi. Responsabilul de cameră se numea primarius, iar adjunctul lui secundarius: erau elevi din clasele a VII–VIII-a, respectiv a V–VI-a. Camerele purtau numele unor orașe universitare, de exemplu Londra, Berlin, Paris, Amsterdam și Oxford.
Internatul avea un profesor-pedagog, care în fiecare joi după prânz ținea „audiență” în problemele de disciplină ale elevilor. Pedagogii-ajutori – care locuiau în camerele de la etajele din mijloc și de sus ale casei scării – controlau viața internatului: la 7 dimineața, la 5 după-amiaza, la 8 și la 10 seara inspectau holurile, sălile de studiu și dormitoarele. „Apparitorul” – un elev din clasa a VII-a sau a VIII-a – ținea lista celor din internat și citea dispozițiile direcțiunii.
Elevii mici din internat aveau de făcut curat pe hol dimineața și seara și de făcut de serviciu pe hol în timpul „silentium”-ului (timp de studiu obligatoriu: dimineața de la șase și jumătate la șapte și jumătate, după-amiaza de la cinci la șapte și seara de la opt la nouă): ei erau „cursorii”. Și atunci existau „vigili”: elevi din clasele a III–IV-a de gimnaziu, care stăteau de pază la poartă și la intrarea internatului.
Cantina se numea „convict”, iar la fiecare masă mâncau zece elevi. În capul mesei stătea șeful mesei, în fața lui adjunctul. Mâncarea era servită de elevii din clasele I–IV de gimnaziu.
Disciplina nu mai era atât de aspră ca acum o sută de ani: la baia de sâmbătă cei mari îi „adăpau” pe cei mici și toată săptămâna îi speriau cu baia. Cei mari îi „terorizau” pe cei mici și când aceștia primeau pachet de acasă: micii aleși trebuiau să le ofere din bunătăți, și se întâmpla ca din pachet să nu le mai rămână nimic.
Era greu să treci prin toate acestea. Totuși, după cuvintele lui Ágoston Albert, „în luptă și durere se înnobilează sufletul și se maturizează omenia. Felul de viață al colegiului și al internatului, format, exersat și trăit de-a lungul secolelor, cerea de la elevi, chiar prin obiceiurile și condițiile vremurilor, un trai mai aspru (…), dar îi învăța să suporte greutățile, adesea umilințele, să trăiască în comunitate, în străinătate, adesea în izolare, și să persevereze cu încăpățânare în lupte.”
Astăzi
Așa era atunci. Dar cum este azi viața în internat? Cu totul altfel. De-a lungul anilor, regulile stricte s-au estompat. Elevii își amenajează camerele cu opt paturi după placul lor. Fiecare are pat, dulap și poate lucra oricând la masa comună. Nici serviciul la cantină nu este obositor, iar cele două ore de studiu nu mai urmează regulile stricte de odinioară.
Viața în internat este frumoasă: experiențele și prieteniile de o viață o fac astfel.