„Ce-i adevărat, este natural, iar ce este natural e bun și, după părerea mea, e și frumos. Aceasta este estetica mea.”
Maratonul lecturii, organizat din 2014 de Biblioteca Județeană „Káyoni János” din Miercurea Ciuc, cu sprijinul Consiliului Județean Harghita, a devenit an de an tot mai popular, ajungând o manifestare culturală internațională. Început în 2009 la Odorheiul Secuiesc, maratonul lecturii are, în fiecare an, ca temă o personalitate a literaturii maghiare.
În acest an, opera lui Petőfi Sándor a fost în prim-plan, deoarece se împlinesc 175 de ani de la nașterea poetului. Tot în acest an se aniversează 170 de ani de la Revoluția din 1848 și de la scrierea poemului „Apostolul”, semnat de Petofi Sándor.
Și anul acesta, Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” s-a alăturat maratonului lecturii, care a avut loc marți, 20 februarie, de la 8.00 la 16.00. Activitatea s-a desfășurat la biblioteca școlii și în sălile de clasă, unde multe dintre lucrările lui Petőfi Sándor au fost citite de aproape 240 de elevi și profesori, cu mult interes și entuziasm. Fragmente din opera scriitorului maghiar au fost citite nu doar în limba maghiară, ci și în limba franceză.
La fel ca în anii precedenți, participanții au primit în dar din partea organizatorilor un semn de carte personalizat.
Scopul acestui maraton este de a accentua importanța și frumusețea lecturii și de a aduce în atenția publicului opere ale unor personalități din literatura maghiară. Evenimentul a mobilizat mulți tineri din țară și din afara ei care, indiferent de vârstă, s-au alăturat acestui maraton de nivel internațional. Participanții maratonului au rămas cu o experiență frumoasă privind formarea unei comunități prin puterea lecturii.